Mama copilului locuia împreună cu soțul său și cu cei șase copii, printre care și bebeluşul în vârstă de o lună.
Femeia a povestit că a adormit cu bebelușul, după care l-a trezit să-l hrănească, apoi l-a adormit din nou. Vineri dimineață, însă, când s-a trezit, a constatat că fiul său nu mai respira.
Conform informatiata.ro, mama acestuia a sunat imediat la 112, iar în scurt timp la faţa locului au ajuns un echipaj medical, care a declarat decesul nou-născutului, dar și criminaliștii. Trupul micuțului nu prezenta semne de violență.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.