Un rezident cu COVID-19 a stat cinci zile în căminul-focar din Sectorul 1 fără ca reprezentanții Institutului „Matei Balș" să informeze conducerea Centrului de bătrâni că acesta a fost depistat pozitiv.
În această perioadă, persoana infectată a interacționat cu alți rezidenți din cămin și cu personalul.
Situația a fost descoperită în urmă cu o săptămână după ce bătrânul a fost trimis la spital în cursul zilei de sâmbătă, 25 iulie, deoarece nu se simțea bine. Rezultatele testului veniseră din 19 iulie.
La centrul din Sectorul 1 au murit deja trei oameni în vârstă care au fost infectați, iar alți 30 au fost confirmați cu SARS-CoV-2.
Iuliana Căpraru, directoarea căminului de bătrâni din Sectorul 1, a declarat că rezidentul confirmat cu COVID-19 a intrat în contact cu colegii din camerele alăturate, în jur de 10 persoane, iar prin intermediul infirmierelor, practic, cu tot căminul.