Totul ar fi început în urma unui conflict pe fondul geloziei. Cearta dintre soți a avut loc chiar sub ochii fetiței lor de 9 ani.
În cele din urmă, copila a fost luată de rudele care au sosit la fața locului după ce s-a dat alerta. Incidentul are loc într-un bloc din centrul Capitalei, mai exact, într-un bloc din Piața Romană.
Acolo, mai multe echipaje, printre care și negociatori, încearcă de ore bune să convingă bărbatul să renunțe la gestul extrem.
"La data de 10 septembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București -Secția 1 a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se aflau într-un apartament, situat la etajul 8 al unui bloc de locuințe, din Sectorul 1, o femeie ar fi fost agresată de către concubinul său, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător.
În sprijinul victimei a intervenit o altă femeie, cunoștință a celor doi concubini, care ar fi fost lovită de către bărbat, suferind o plagă la nivelul antebrațului.
La momentul agresiunii, în imobil se mai aflau și 2 minori, fiica concubinei, în vârstă de 9 ani și fiul celei de a doua femei, în vârstă de 14 ani.
Ulterior, ambele victime, împreună cu cei doi minori, au părăsit apartamentul.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 1, care au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor de prim-ajutor.
Concubina celui în cauză a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cea de-a doua victimă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul s-a închis în interior și amenință că se precipită de la etaj.
La fața locului au fost solicitați negociatorii din cadrul Poliției Capitalei.
De asemenea, la fața locului se află în sprijin pompieri din cadrul ISU-BIF și echipaje din cadrul SABIF.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB", transmite Poliția Capitalei, într-un comunicat remis luni dimineață.