Bărbatul dispărut a fost găsit decedat pe un șes de la ieșirea municipiului Vaslui. Acesta nu prezenta urme de violență și a fost transportat la morga spitalului pentru a i se efectua necropsia.
În urma celor întâmplate, în unitatea medicală se desfășoară o anchetă care urmează să stabilească în ce condiții a fost externat pacientul.
Conform agerpres.ro, directorul medical al spitalului a precizat faptul că niciun pacient nu poate fi externat din spital fără să fie însoțit de o rudă sau de un aparținător.