Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat că un bărbat este cercetat pentru omor asupra unui membru al familiei.
“În seara zilei de 02.03.2024, în jurul orelor 17:00 - 20:00, inculpatul B.G., în timp ce se afla împreună cu fratele său, B.A., în locuinţa comună situată în satul Licurici, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool l-a lovit puternic pe acesta din urmă, cu un obiect contondent (târnăcop cu lungimea de 1 metru alcătuit din coadă de lemn şi partea metalică, prevăzută într-o parte cu o lamă – folosită pentru tăierea lemnelor, iar la cealaltă parte cu o lamă stil sapă), în zona capului, a umărului stânga şi toracic (fronto-temporal stânga, pavilion auricular stâng şi deltoidoscapulare stânga – leziuni care s-au putut produce printr-o singură lovitură cu corp dur), producând astfel moartea violentă a victimei (care se datorează dilacerării, contuziei şi hemoragiei meningocerebrale consecutive unui traumatism craniocerebral şi toracic acut cu fractura cominutivă fronto-temporo-patrietală stângă)”, au precizat procurorii.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Gorj care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.