Înainte să ajungă la Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, bărbatul de 32 de ani a fost depistat cu COVID-19, a făcut o formă uşoară a bolii şi a stat acasă, potrivit monitorulsv.ro.
După cinci zile de la startul simptomelor, acesta a suferit un infarct miocardic.
Medicii au constatat că arterele coronariene erau obturate de trombi (cheaguri de sânge), cel mai probabai provocaţi de infecţia cu SARS-CoV-2.
Există studii care arată că virusul afectează sistemul cardio-vascular şi duce la formarea de trombi.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Dan Teodorovici, a declarat pentru presa locală că pacientul este sub tratament şi stabil hemodinamic.