Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Daniela Gheorghiescu, victima este, cel mai probabil, o persoană fără adăpost.
Pentru stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat două echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
"La sosirea gărzii de intervenție ardeau baraca din lemn și o parte din acoperișul unei clădiri. În urma cercetărilor la fața locului, într-o baracă, lângă zidul clădirii, a fost descoperit un cadavru carbonizat", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.