Avionul Antonov de tip Cargo a decolat din Serbia și avea ca destinație capitala Iordaniei, Amman.
După 50 de minute de zbor, piloții au încercat să întoarcă aeronava către aeroportul din Kavala, din nordul Greciei, pentru că aveau mai multe probleme la motoare.
Pompierii au izolat zona din cauza riscului ridicat de incendii. Localnicii au declarat că au auzit mai multe explozii, în cele două ore după accident.
„La orele 22:45 am fost surprins de zgomotul unui motor de avion. Am ieşit afară şi am văzut un avion în flăcări”, a declarat un localnic, pentru televiziunea publică ERT.
Potrivit autorităţilor locale greceşti, peste 15 pompieri cu şapte utilaje de stingere a incendiilor s-au îndreptat spre locul accidentului, dar nu s-au putut apropia de aeronava continua să fie zguduită de explozii.
Nu au fost disponibile informaţii oficiale cu privire la numărul de persoane de la bord, dar tot conform ERT, avionul transporta opt persoane şi "era periculos".
Poliţia le-a cerut jurnaliştilor din apropierea accidentului să poarte măşti, mai scrie AFP.