Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Bacău, Cezara Ficuţă, a declarat, pentru Mediafax, că două avioane care ar fi trebuit să decoleze ori să aterizeze astăzi la Bacău, au avut dificultăţi din cauza ceţii, o cursă înregistrând întârzieri de peste trei ore.
”În prima parte a zilei, la Bacău a fost ceaţă, astfel că zborurile programate au suferit modificări. Astfel, la cursa Bacău-Milano-Bergamo, pasagerii au fost redirecţionaţi cu un autocar către Aeroportul Internaţional Iaşi, iar cursa care ar trebuit să ajungă la Bacău din Liverpool a aterizat după aproximativ 45 de minute şi a pornit de la Bacău înapoi spre Liverpool la 12.30, deşi avionul era programat să plece la ora 9.00“, a spus Cezara Ficuţă.
Aşadar, avionul care executa cursa Liverpool – Bacău de miercuri dimineaţă nu a putut ateriza vreme de peste 45 de minute din cauza ceţii, aeronava survolând oraşul în tot acest timp, până ce a fost reuşită aterizarea.