Un autoturism care circula pe DN 1 a căzut în râu, în această dimineață, în zona localității Timișu de Sus, accidentul soldându-se cu patru victime, potrivit plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Răniții, trei adulți și un copil de aproximativ 2 ani, sunt conștienți, potrivit MyTex.ro.
„O femeie este în stare mai gravă, fiind politraumatizată și policontuzionată", a precizat sursa citată. La fața locului intervin un echipaj de stins incendii cu apă și spumă de la Secția Predeal, un echipaj SMURD și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov.
Potrivit cadrelor ISU Brașov, autoturismul a căzut de la aproximativ nouă metri înălțime.
Update - orele 7.30 Dintre cele patru victime, doar una a fost transportată la spital, conform plt. maj. din cadrul ISU Brașov.