Pământul va fi în curând vizitat de asteroidul misterios care ne dă târcoale de sute de ani. De data aceasta, va cea mai apropiată orbită de Pământ din ultimii 115 ani.
În mod straniu, roca uriașă a fost observată pentru prima dată de astronomi abia la începutul săptămânii trecute.
Asteroidul numit 2019 TA7 urmează să zboare pe lângă Pământ cu o viteză de peste 22.500 de mile pe oră, la ora 18:53 pm (ET), luni, conform datelor prezentate de Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA.
Noul asteroid nu este, totuși, un musafir pentru astronomi: roca orbitează Soarele o dată la 240 de zile și trece pe lângă Pământ aproximativ o dată pe an.
Cu toate acestea, apropierea de luni 14 octombrie va fi cea mai apropiată întâlnire din ultimii 115 ani, când trece la o distanță de aproximativ 930.000 de mile, de 50 de ori mai aproape de Pământ decât vecinul nostru cel mai apropiat, Mercur.
Experții au avertizat în mod repetat că Pământul nu are nicio apărare împotriva unui asteroid care se prăbușește pe suprafața sa. De fapt, Organizația Națiunilor Unite a creat Ziua Mondială a Asteroidului în efortul de a sensibiliza omenirea cu privire la această posibilitate funestă.
ONU este îngrijorat în special de asteroizii nedetectați, similar cu TA7 din 2019, dat fiind că obiectele spațiale periculoase ne iau întotdeauna prin surprindere și astronomii nu sunt încă buni în a le detecta.