Aproape de miezul nopţii, la ora 23 și 30 de minute, un asteroid va trece aproape de Terra. Fenomenul are loc anual încă din 2004, când asteroidul a fost descoperit de un observator din Hawaii.
Viteza asteroidului la momentul apropierii de planeta noastră este de 34 de kilometri pe secundă.
”Fenomenul face parte din mecanismul celest normal. Este la foarte mare distanta, nu avem a ne teme, e o distanta aproape de 10 ori mai mare decat distanta Pamant-Luna”, a declarat pentru Realitatea TV scriitorul și jurnalistul Alexandru Mironov, care a mai explicat că posibilitatea unei ciocniri a unui asteroid cu Terra apare o dată la 100.
2002 AJ129 este clasificat ca fiind un ''asteroid potenţial periculos'' de către NASA şi va trece pe lângă planeta noastră cu o viteză de 107.826 de km/h.
Asteroidul are o lăţime de 1,1 kilometri, fiind mult mai lung decât Burj Khalifa din Dubai. Obiectul va trece pe lângă Pământ pe 4 februarie la o distanţă de 4.208.641 de kilometri, în termeni spaţiali fiind relativ aproape de planetă.
NASA clasifică asteroizii ca fiind ''potenţial periculoşi'' dacă se apropie la 7.403.000 km de Pământ.
Aceasta este cea mai mare rocă spaţială ce se va apropia de Pământ anul acesta, iar în cazul în care s-ar prăbuşi ar putea duce la apariţia unei mici Ere Glaciare pe Terra. Impactul ar putea duce la scăderea temperaturilor cu 8 grade Celsius, conform unui studiu din 2016 privind efectele coliziunii cu un asteroid cu o lăţime de un kilometru.