Plângerea a fost depusă la Parchetul federal german din Karlsruhe în numele a zece protestatari care acuză că au fost torturați de forţele de securitate ale regimului.
Aceștia au semnalat abuzuri fizice, privare de hrană şi de somn, umilire şi tratamente degradante şi afirmă că au fost lăsaţi să stea în genunchi cu mâinile legate timp de ore întregi. Drept urmare, toţi cei zece au suferit probleme grave de sănătate, spun avocaţii.
”În general, tratamentul aplicat de către instituţiile statului faţă de aceştia nu poate fi calificat decât drept barbar”, au adăugat aceștia.
Conceptul de jurisdicţie universală permite Germaniei să judece delicte comise de străini în alte ţări. Potrivit avocaţilor, nici Lukaşenko şi nici membrii aparatului său de securitate nu se vor confrunta cu consecinţe juridice în Belarus, potrivit Agerpres.
Cazuri de tortură, răpiri, expulzări arbitrare şi dispariţii în Belarus în urma represiunii declanşate după manifestaţiile din toamna anului trecut au fost semnalate și de ONU.
La protestele de atunci, sute de mii de oameni au cerut în stradă demisia lui Aleksandr Lukașenko, considerat ultimul dictator al Europei. Acesta şi-a adjudecat un al şaselea mandat cu peste 80% din sufragii.
În urma violenţelor excesive utilizate de forţele de securitate împotriva manifestanţilor paşnici, UE şi SUA au impus sancţiuni împotriva regimului de la Minsk. Aproximativ 30.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor, sute au fost rănite, existând și mai multe decese, al căror număr nu se cunoaşte cu exactitate.
Opoziţia o consideră pe Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Lukaşenko, drept învingătoarea scrutinului prezidenţial din vara trecută. Aceasta a plecat în Lituania împreună cu cei doi copii și mama sa, după ce regimul lui Lukaşenko a şantajat-o cu viaţa soţului său, bloggerul Serghei Tihanovski. Acesta a fost încarcerat înainte de lansarea sa în campania prezidenţială.