8 martie 1989, ultima Zi a Femeii în comunism, a fost și apogeul manifestărilor omagiale, potrivit unei sinteze a presei, realizată de Europa Liberă.
În poezia „Omagiu”, publicată România Liberă, sub semnătura de un poet de serviciu al regimului, Victor Tulbure, Elena Ceaușescu este prezentată în dimensiuni mitologice, evident pe măsură partenerului: „Spre slava Celei care,/ alături de al Patriei Erou în slăvi ne urcă tricolorul steag/ pe culmile izbânzii viitoare, /spre comuniste zări, pe drumul nou/ Al Epocii de aur și lumină/Ea, luminoasa Țării Eroină.”
În Scânteia, un șuvoi de versificării sterile îi conferă Elenei Ceaușescu aura unei zeițe primordiale. "femeie-mamă unui vrednic neam -/ din graiul ei primim și vis și soare:/ și-n scurta clipă, dor de mii de ani.”
Toate "creațiile", oricât de exagerate în exprimare și epitete, respectau întocmai liniile călăuzitoare și directivele trasate de liderul suprem.
„Cea mai mare onoare pentru femei este să nască, să dea viaţă şi să crească copii. Nu poate fi nimic mai scump pentru o femeie decât să fie mamă", a decretat Ceaușescu încă de la finalul anilor '70.
Reveind în martie 1989, un alt poem dedicat Primei Tovarășe nu o identifică prin nume, ci prin renume. „Iat-o împărțind cu noi, în chip plenar, soarta zborului și pe cea a rodniciei; savant de renume mondial și om politic, mamă sau pilot, soră sau țesătoare, om de știință sau agricultoare, zidar sau studentă, vorbind în fața unei flori, a unui copil ori la tribuna congreselor partidului. Ea este om de partid și de stat cum tot așa este soție și mamă - ființă asemănătoare în har și frumusețe cu lumina.”
Chiar dacă Ziua era dedicată Tovarășei, nimeni nu uita cine este Șeful.
Astfel, femeile care au participat la o adunare festivă dedicată, aparent, chiar lor, nu uită să-i transmită, printr-o telegramă "gândurile lor de fierbinte recunoștință, de aleasă prețuire și profund respect către dumneavoastră, mult stimate tovarășe secretar general Nicolae Ceaușescu, ilustru conducător de partid și de țară, cel mai iubit fiu al poporului român, ctitor strălucit al României socialiste moderne, Erou între marii eroi ai neamului, revoluționar patriot, genial gânditor a cărui viață și activitate sunt consacrate de peste 55 de ani progresului și înfloririi patriei străbune.”
Aparent surprinzător, Elena Ceaușescu este pusă în plan secund chiar de femei.
„Aducem, totodată, un cald omagiu mult iubitei și stimatei tovarășe Elena Ceaușescu, simbol al muncii creatoare, al îmbinării exemplare a marilor răspunderi ale militantului politic cu cele ale omului de știință, caracterizat prin cea mai înaltă răspundere față de cauza progresului, păcii și înțelegerii între popoare.”
Din păcate, căi de evadare din calea tăvălugului propagadist nu prea existau, mai ales pentru cei care nu prindeau la televizor sârbii, bulgarii, ungurii sau rușii.
Televiziunea Română, în ultima zi de 8 Martie comunist, pe lângă odele disimulate sub eticheta Telejurnalului, a difuzat o scurtă repunere în temă cu Tezele și orientările formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, apoi un omagiu adus cooperativizării, "măreață înfăptuire a construcției socialiste - documentar (color). Abia apoi, sărbătoritele zilei au avut parte de un spectacol literar-muzical-coregrafic "Din inimă cinstire femeilor patriei".
În lumea reală, cenușie și săracă, dar totuși plină de viață, oamenii cumpărau sau vindeau căciuli și gulere de nutrie, arzătore și regulator aragaz, dar și butelie sau garsonieră dublu însorită, baie aerisită direct.
sursă extrase de presă: Radio Europa Liberă