Eleva ar fi primit de la tânăr un drog extrem de periculos iar apoi cei doi ar fi întreținut relații sexuale. La un moment dat, victima a suferit o hemoragie în zona intimă. Speriat, tânărul de 19 ani și-a sunat mama care, la rândul ei a apelat la 112.
Până la sosirea salvatorilor, un echipaj de poliție și-a făcut apariția în casa băiatului.
Ajunși acolo, agenții nu au făcut cercetarea la fața locului. Au considerat moartea fetei un accident și nu au strâns probe și nici nu au luat declarații. În acest timp, Shara zăcea pe podeaua din dormitor, în stare de inconștiență, iar tânărul de 19 a avut timp să își ascundă drogurile.
Ultimele mesaje trimise de Shara, eleva olimpică moartă în Neamț după ce a fost drogată
După ce familia victimei a făcut reclamație cu privire la condițiile în care copilul lor a murit a fost deschisă o anchetă. Așa s-a aflat că tânărul la care s-a dus acasă i-ar fi oferit droguri sintetice. Medicii legiști au concluzionat că decesul tinerei s-a produs din cauza unei supradoze, urmate de o hemoragie genitală.
În prezent, trei tineri sunt arestaţi în acest caz: cel care i-a dat drogurile Sharei şi cei care l-au aprovizionat cu ele.
Șase polițiști de la IPJ Neamț sunt cercetați disciplinar pentru neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Ultimele ore din viața Sharei, eleva olimpică
Anchetatorii au prezentat ultimele ore din viața fetei în motivarea de arestare celor trei tineri, iar totul s-ar învârti în jurul unei decizii neinspirate, care s-a transformat într-o tragedie. Victima urma să participe la o conferință națională a elevilor, care a fost organizată la un liceu din Piatra Neamț.
Tânăra a ajuns la Piatra Neamț pe 30 iulie și a mers direct la internatul Colegiului de Informatică. Nemulțumită de condiții, fata de 16 ani l-a contactat pe tânărul de 19 ani, cu care se cunoștea de pe internet.
Tânărul a luat-o de la gară și, după o plimbare prin oraș, acesta i-a propus să doarmă la el. În acel timp, însă, încerca să facă și rost de droguri. Odată ajunși acasă, eleva a primit doza, iar după ar fi întreținut relații sexuale. Fetei i s-a făcut rău și a suferit și o hemoragie în zona intimă.
În încăperea în care au fost consumate stupefiantele, poliţiştii şi procurorii au descoperit 7 țiple de aluminiu cu pulbere şi 6 folii cu posibile urme de drog, care au fost aruncate într-un coş.
Părinții știau că Shara a plecat de acasă pentru un concurs și nu au bănuit pentru nicio secundă că nu își vor mai vedea vreodată copilul.