Mihai Constantinescu va fi înmormântat joi, la ora 14.00, la Cimitirul Ghencea Militar din Bucureşti.
Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, de la ora 13.00, la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Născut pe 4 ianuarie 1946, Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Şcolii Populare de Artă.
Artistul făcuse parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar, în anul 1964, a devenit membru al grupului Mondial, perioadă în care a lansat piesa "Păpuşa".
Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, iar apoi a fost remarcat de realizatorul TV Titus Munteanu, care apoi l-a lansat într-un trio, alături de Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu.