Curtea de Apel Galați s-a pronunțat în dosarul în care Vulpe a fost acuzat de ”săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei”. Sentința Tribunalului Vrancea, din 10 august a.c., prevedea o pedeapsă de 3 ani cu suspendare și interzicerea unor drepturi, inclusiv cel de a fi ales în funcții publice. Magistrații Curții de Apel Galați s-au pronunțat definitiv în acest dosar, în urma apelului părților implicate. ”Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul Vulpe Romeo şi de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței penale nr. 107/2020 a Tribunalului Vrancea. Obligă pe fiecare dintre apelanți la plata către stat a sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”.
Citiți continuarea pe realitateadevrancea.net