"Respectăm voința alegătorilor britanici", a spus Spicer, referindu-se la rezultatul referendumului de anul trecut, prin care cetățenii Regatului Unit au optat pentru retragerea țării lor din Uniunea Europeană.
"Oricare va fi viitorul relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, dorim ca Regatul unit să rămână un lider puternic în Europa (...) și în lume", a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
Întrebat despre afirmația șefului Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că Statele Unite au primit pentru prima dată un președinte pe care nu par să îl intereseze afacerile europene, Spicer a afirmat că Trump este ” "foarte în temă despre problemele internaționale, în special Europa și NATO" și a fost "un lider în efortul de a cere Brexit".