"Există informaţii potrivit cărora podul Tretten s-a prăbuşit. Un vehicul de marfă şi un autoturism ar fi căzut în apă", a anunţat poliţia locală, pe Twitter, relatează Agerpres, care citează AFP.
Potrivit sursei citate, până în prezent nu este clar câte persoane ar putea fi implicate. "Nu este clar dacă există victime", a precizat poliţia.
"O maşină a ajuns în râu, iar remorca camionului se află în apă. Cei doi şoferi au fost găsiţi nevătămaţi", a declarat ofiţerul de poliţie, Terje Krogsad, pentru postul local de televiziune.
Şoferul camionului a fost salvat cu ajutorul unui elicopter.
"Nu putem şti sigur dacă au mai fost şi alţi oameni pe pod, însă, în acest stadiu, nu avem informaţii despre alte persoane care ar fi putut să cadă în apă", a adăugat Terje Krogsad.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru dpa că şoferul autovehiculului a reuşit să iasă din maşină.
Inaugurat în 2012, podul Tretten este o structură din lemn de 148 de metri lungime şi 10 metri lăţime care traversează râul Gudbrandsdalslagen pe un drum secundar. Podul are două benzi de circulaţie pentru vehicule şi un trotuar. Deocamdată nu se ştie ce a provocat prăbuşirea acestuia.