„Uniunea Europeană este alături de România în timpul valului de cazuri Covid-19 din această țară. Prin Mecanismul de Protecție Civilă, UE trimite 250 de concentratoare de oxigen pentru a trata pacienții cu simptome severe”, arată un mesaj transmis pe Twitter de Janez Lenarčič, comisarul european pentru Gestionarea Crizelor.
The 🇪🇺 stands by Romania amid the country\"s surge in #COVID19 cases.
— Janez Lenarčič (@JanezLenarcic) October 8, 2021
Via its Civil Protection Mechanism, the EU is sending 250 oxygen concentrators to treat patients with acute symptoms:
📍 200 devices from #rescEU stockpile in 🇳🇱
📍 50 devices from 🇵🇱
#StrongerTogether
Comisarul spune că 200 dintre dispozitive provin din stocurile Țărilor de Jos ale rescEU (Operațiunile Europene de Protecție Civilă și Ajutor Umanitar) iar 50 din Polonia.
Concentratoarele cerute de România vor fi preluate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și apoi distribuite către spitalele care au nevoie de ele.
Remedierea eventualelor daune sau defecțiuni ale concentratoarelor oferite în cadrul solicitării de asistență internațională va fi realizată de către unitățile sanitare beneficiare, arată o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Totodată, CNSU a aprobat achiziționarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate, pentru a face față nevoii crescute de oxigen pentru pacienții COVID din spitale.