În general, UE se aliniază sancţiunilor decise de ONU şi a promis că va adopta şi ea noile măsuri punitive la adresa Coreei de Nord - inclusiv o limitare a aprovizionării cu petrol - decretate la începutul săptămânii ca urmare a testului nuclear nord-coreean de la începutul lunii septembrie, scrie Agerpres.
Joi, Uniunea Europeană a transpus în legislaţie măsurile adoptate de Consiliul de Securitate al ONU pe 5 august după lansarea cu succes a unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene (ICBM) capabilă să atingă continentul nord-american.
Noile sancţiuni 'vizează principalele exporturi ale Coreei de Nord, deoarece impun o interzicere totală a tuturor exporturilor de cărbune, fier, minereuri de fier, fructe de mare, plumb şi minereuri de plumb', informează Consiliul UE într-un comunicat.