În februarie 2019, dosarul fusese retrimis la DNA, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus anularea unor probe (emailuri) și îndepărtarea lor de la dosar.
Acuzațiile procurorilor DNA
În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.
Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.
Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:
– că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;
– că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;
– că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute.
Minuta integrală
În temeiul art.346 alin.2 rap. la art.345 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpații UDREA ELENA-GABRIELA și ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală. Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea efectuării actelor şi a administrării probelor în faza de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii, cu privire la inculpa?ii UDREA ELENA-GABRIELA (trimisă în judecată, fără măsură preventivă, prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr.604/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de „trafic de influență”, prev de art.291 alin.1 Cod penal, rap. la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000 si „spălarea banilor”, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, ambele cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal si art.5 Cod penal) si ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN (trimis în judecată, fără măsură preventivă, prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr.604/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, DNA, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, prev de art.273 alin.1 Cod penal).
În temeiul art.109 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (HCSM nr.1375/2015), primul termen de judecată pe fondul cauzei va fi stabilit după rămânerea definitivă a acestei încheieri. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 04 noiembrie 2019.