"Înainte de alegerile locale, Guvernul de atunci a încercat să readucă alegerea primarilor în două tururi. Am reuşit să împiedicăm acest lucru într-un singur mod: am iniţiat o moţiune de cenzură şi am răsturnat primul Guvern condus de prim-ministrul Ludovic Orban. Dacă ar fi nevoie, am putea repeta asta şi azi. Susţin şi astăzi ceea ce am spus atunci: alegerea primarilor într-un singur tur nu este mai puţin democratică decât alegerea în două tururi", a declarat Hunor, în discursul susţinut, sâmbătă, la Congresul UDMR, relatează Agerpres.
El a adăugat că alegerea într-un tur are "un mare avantaj".
"La alegerile într-un singur tur de scrutin, cetăţenii votează întotdeauna pentru cineva, şi nu împotriva cuiva, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la alegerile în două tururi", a arătat liderul formațiunii maghiare.