Potrivit The Kyiv Independent, Ucraina se așteaptă la încetarea temporară a focului în cursul zilei de astăzi pentru a evacua civilii din 10 orașe.
Rutele includ Energodar și Mariupol către Zaporizhzhia, Sumy - Poltava, Izium - Lozova, de la Volnovakha la Pokrovsk, de la Vorzel, Borodianka, Bucha, Irpin și Hostomel la Kiev.
În Energodar, din regiunea Zaporoji, espre exemplu, primarul Dmytro Orlov, a anuțat că încetarea focului a început la ora 9 a.m., scopul fiind evacuarea civilii din orașul, dar și din satele învecinate către Zaporoji, precum și pentru a livra hrană și medicamente civililor.
Dmytro Zhyvytskyi, șefulul Administrației Militare Regionale Sumy, a anunțat, la rândul său, pe Telegram, că evacuarea civililor din orașul spre Poltava continuă și astăzi, în intervalul 09:00-21:00, transmite Ukrinform.
Cele șase culoare umanitare au fost deschise, luni, 7 martie. Potrivit deciziei Moscovei, evacuarea refugiaților din Ucraina se face însă în Rusia și Belarus. Ucraina a catalogat mutarea Rusiei „complet imorală”, „absurdă, cinică și inacceptabilă”.
Anunțul deschiderii culoarelor umanitare a venit după două zile de încercări eșuate de încetare a focului pentru a permite civililor să scape din orașul asediat Mariupol, acolo unde sute de mii de oameni sunt de la începutul săptămânii trecute blocați fără hrană și apă, sub bombardamente neîncetate și în imposibilitatea de a-și evacua răniții.