Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a îndemnat joi Kievul la reţinere, după apelul preşedintelui ucrainean ca NATO să trimită nave în Marea Azov pentru a se opune Rusiei în conflictul din largul Crimeei, informează AFP, citată de Agerpres.
Acuzându-l totodată pe preşedintele rus Vladimir Putin de escaladarea tensiunilor, Merkel a subliniat că partea ucraineană trebuie "să dea dovadă de înţelepciune, pentru că nu vom putea soluţiona problemele decât rămânând raţionali şi discutând unii cu alţii". "Nu poate exista o soluţie militară la aceste confruntări", a insistat Angela Merkel la Berlin, în timpul unui forum economic germano-ucrainean.
Ea a promis că va aborda problema în timpul întrevederii sale cu Vladimir Putin în marja viitorului summit al G20, acuzând Moscova că a limitat voit accesul spre Marea Azov, care se învecinează cu Ucraina şi Rusia, după inaugurarea unui pod deasupra strâmtorii Kerci, ce leagă Rusia de Crimeea, anexată de Federaţia Rusă.
"Pentru că toate acestea trebuie puse în totalitate pe seama preşedintelui rus. După ce acest pod a fost inaugurat în mai, condiţiile de navigaţie au fost înrăutăţite", a spus cancelarul federal german.
Angela Merkel a promis că va face totul pentru ca partea ucraineană, în special oraşul Mariupol, să rămână accesibile pe cale maritimă.
Ucraina acuză o blocadă din partea Rusiei
Volodymyr Omelyan, ministrul ucrainean al Infrastructurii, susţine că porturile ucrainene Berdeansk şi Mariupol de la Marea Azov sunt sub blocadă, forţele ruse nepermiţând accesul sau plecarea navelor, informează agenţia de ştiri Reuters, citată de Mediafax.
În total, 35 de nave nu pot efectua operaţiunile normale, intrarea în Marea Azov fiind permisă doar pentru vasele care se îndreaptă spre porturile ruseşti, a precizat oficialul de la Kiev.
Rusia neagă acuzaţiile lansate de ministrul ucrainean al Infrastructurii privind presupusa blocare a porturilor ucrainene de la Marea Azov, afirmă o sursă din cadrul autorităţilor maritime din regiunea rusă Crimeea, potrivit agenţiei de ştiri Tass.
"Nimeni nu blochează nicio navă, traficul depinde de condiţiile meteorologice", afirmă sursa citată, precizând că, în conformitate cu procedurile oficiale, toate navele trebuie să solicite autorităţilor, cu 48 de ore în avans, permisiunea de a tranzita strâmtoarea Kerci.
"Informaţiile privind nave (...) aşteptând în zadar permisiunea de tranzit prin strâmtoare sunt false", a adăugat oficialul.