"Pe Adrian Țuțuianu îl mănâncă pielea și vrea sa fie scărpinat", a scris Olguța Vasilescu marți pe Facebook, după care a dat explicații: "Azi a născocit un comunicat de presa in care ma acuza pentru apariția OUG 59/2017 care a plafonat pensiile militarilor. Domnul Țuțuianu uită ca ministrul muncii nu avea atribuții pe pensiile militare și a contrasemnat ordonanta doar pentru că aceasta se referea și la pensii plătite prin Casa Naționala a Pensiilor Publice".
Olguța Vasilescu, purtător de cuvânt al PSD, a scăpat și alte cuvinte grele în răfuiala cu fostul ministru al Apărării:
"Domnul Țuțuianu a venit la guvern, foarte revoluționar, și a cerut ca pensiile militare sa se calculeze la 45 la suta din ultimele solde, nu la 85 la suta, cât a fost și a rămas. M-am opus și eu și ceilalți, martori in viața, spunând ca e o prostie sa le tăiem pensiile militarilor, noi, cei care am promis ca nu tăiem nicio pensie. Argumentul domnului Țuțuianu a fost ca îl enervează generalii care au fost prin minister și au pensii prea mari fata de cât au muncit. Apoi, când s-a publicat oug 59/2017, ca orice "bărbat adevărat", a refuzat sa își asume semnătura de ministru, rămânând sa comunic public doar eu ordonanța, inclusiv pe partea de pensii militare, cu care nu aveam nicio legătura. Tot domnul Țuțuianu, când eram ministru, ma interpela săptămânal pe Legea salarizării, de care văd ca se leagă și acum. Ii reaminteam săptămânal ca este semnatar al legii respective și ca existau legi de modificare a acesteia chiar in comisia parlamentara din care făcea parte. Se pare ca nu citea și răspunsurile, pentru ca săptămâna următoare revenea cu alta interpelare, pe aceeași tema, ajungând de batjocura angajaților ministerului care ii formulau răspunsurile. Plină politica asta de "bărbați" care își asumă propriile decizii și semnături... Halal!", a scris marți fostul ministru al Muncii.
În replică, Adrian Țuțuianu, acum senator Pro România, spune că "doamna Lia Olguța Vasilescu își asumă să se facă de râs într-o dispută care n-o avantajează deloc. Nici pe dânsa, nici pe șeful său, Liviu Dragnea".
Țuțuianu o acuză ]n primul rând pe Vasilescu de minciună: "La discuțiile privind statutul pensiilor militare au participat mai multe persoane din întreg sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, oameni serioși, care pot desființa oricând alegațiile doamnei Vasilescu".
În al doilea rând, îi reamintește fostei ministre a Muncii de limbajul folosit și o acuză de "lipsă de rușine": "mi-e greu să redau expresiile pe care le folosea în discuțiile mai mult sau mai puțin neoficiale. Doar lipsa de memorie sau de rușine poate fi explicația reacției de astăzi".
"E urât că o dezbatere utilă este maculată prin ieșiri de acest fel, provocate de anumite frustrări din trecut. Sunt de notorietate conflictele mele cu Lia Olguța Vasilescu, ea fiind unul dintre oamenii lui Liviu Dragnea care au dorit insistent excluderea mea din partid pentru că am avut curajul de a o critica atunci când toți se temeau să n-o supere. Doar respectul față de mine însumi, teama de a nu coborî foarte mult nivelul discuției și faptul că este femeie mă determină să opresc aici replica. Sper, însă, ca doamna să fi aflat măcar acum că despre mine nu se pot spune minciuni cu inconștiență", a mai declarat Adrian Țuțuianu.