„Din 1 septembrie, cele mai importante evenimente economice ale zilei sunt analizate și comentate de Moise Guran, de luni până joi (…) Emisiunea va fi difuzată din acest sezon mai devreme, la ora 22.15, la TVR 1 și online, pe TVR+”, se arată într-un comunicat al TVR, citat de reportervirtual.ro
„Sunt bucuros că emisiunea va fi și mai accesibilă din această toamnă, față de sezonul trecut. Acum, cei care se trezesc dimineața devreme, să plece la muncă, vor adormi după Biziday, nu înaintea ei…”, a comentat Moise Guran schimbarea de oră, potrivit sursei citate.
„În vara asta am bătut România în lung și-n lat, am filmat mult pentru Clubul celor care muncesc în România și ne-am pregătit pentru noul sezon Biziday. La fel ca până acum, și în acest sezon vom aborda subiecte pe teme de muncă, job-uri, prețuri – lucruri importante pentru cei care ne urmăresc”, a mai afirmat realizatorul.