Turiștii sunt nemulțumiți de plajele extinse: marea este prea departe - Reacția specialiștilor de la Apele Române

Plajă largită Mamaia-Nord
Plajă largită Mamaia-Nord

Ne-am bucurat când plajele de pe litoral au fost extinse, însă acum au început să apară controversele. Sunt prea late, se plâng turiștii! Și marea de-abia dacă se mai vede din locul în care sunt amplasate șezlongurile. O altă nemulțumire este legată de nisipul care, spun oamenii, nu mai este la fel de fin ca înainte. De partea cealaltă, specialiștii de la Apele Române spun că acest tip de nisip este cel mai potrivit pentru combaterea eroziunii plajelor.