Potrivit reprezentanţilor Salvamont Salvaspeo Mureş, o intervenţie a avut loc, luni, pentru salvarea unei persoane care a fost muşcată de viperă în zona valea Gălăoaia, din Munţii Călimani.
Persoana a fost preluată de un echipaj SMURD.
Harta roșie a VIPERELOR. În ce zone din România riscăm să dăm peste cel mai veninos șarpe
În țara noastră trăiesc 3 dintre cele 15 specii de vipere pe care le găsim în Europa, iar dintre cele cea mai de temut reputație o are vipera cu corn.
Vipera cu corn
În România, mare majoritate a celor care au relatat întâlniri pe șerpi au crezut că este viperă, iar jumătate dintre aceștia că era un exemplar cu cord, scrie bloggerul naturalist și de călătorie Doru Panaitescu. De fapt, temuta specie nu este nici atât de răspândită, nici atât de ofensivă.
Atenție, vipere NEGRE! Una dintre cele mai veninoase specii, descoperită în zona Petroșani
Harta întocmită de Panaitescu ne arată că există un risc major să întâlnim vipere în Banat și spre Deltă. De altfel zona Băilor Herculane are renumele de a fi un astfel de regat al viperelor cu corn.
Vipera cu corn este cea mai periculoasă, iar mușcătura ei poate avea consecințe grave, inclusiv decesul.
Vipera berus – vipera de munte.
Mai este cunoscută în popor și drept viperă cu cruce, viperă neagră sau năpârcă și este mult mai răspândită și o putem întâlni chiar și în București.
Față de vipera cu corn, mușcătura celei de munte este mult mai puțin periculoasă. Aceasta este și mai usor de văzut, dar și mai ușor de confundat cu alti șerpi. Vipera de munte poate fi vazută uzual în intervalul sfârșit de martie – început de noiembrie, dar în mod excepțional au fost văzute exemplare active in februarie sau chiar decembrie.
Vipera ursinii – vipera de stepă
Este cea mai rară specie, fiind de fapt în pericol de dispariție. Fragmentarea teritoriului, pășunatul și alte forme de deranj antropic au restrâns arealul acestei specii la câteva județe.
Vipera de stepă poate fi asadar întâlnită și la malul mării – specia fiind adaptată deplasării și traiului în zone nisipoase, acest lucru întamplandu-se la noi doar în Delta Dunarii, în cateva locuri (cel mai accesibil/tranzitat este Sfantu Gheorghe). Este și cea mai puțin periculoasă din punct de vedere al mușcăturii.