Un turist aflat în Brașov a stârnit reacții aprinse pe social media după ce a postat un videoclip în care arată cum se spală în unitatea de cazare în care se afla. Bărbatul a dezvăluit că nu exista suficient spațiu în baie pentru a intra sub duș astfel încât a fost nevoit să-și scoată capul pe geam pentru a se spăla.
Videoclipul de aproape un minut începe bărbatul care vorbește prin acoperișul casei.
„Nu vă speriați! Sunt la cazare, la Brașov. Ca să stau în picioare la duș trebuie să scot capul pe geam. Ce ziceți? Ce cazare faină. Deci sunt baie, în vană cu picioarele și cu capul afară, că altfel nu poți sta în picioare. Aoleu. ”
În următoarele cadre, turistul filmează baia unității de cazare, unde cada este atât de aproape de acoperiș încât un om se poate spăla acolo doar la orizontal, și nici atunci în condiții de confort. Însă, dacă cineva se încumetă să facă un duș în picioare, trebuie să scoată capul prin fereastra de pe acoperișul casei.
Reacțiile și comentariile au fost pe măsură:
„confirm, sunt din Brașov, și asa mai socializam și noi între vecini”
„Și bănuiesc ca i mai scump decât prin Dubai”
„n-am crezut pana n-am vazut”
„Există căsuțe de hobbiți in Brașov?”, au fost câteva dintre multele reacții la situația descrisă de turistul ghinionist.
În ciuda acestor comentarii, videoclipul a generat o discuție largă pe rețelele sociale, punând sub semnul întrebării standardele pe care ar trebui să le avem pentru unitățile de cazare, igiena și confortul pe care i le oferă turiștilor.
@sorinconst ♬ original sound - Sorin Constantinescu