Ministrul turc al Apărării, Fikri Isik, a declarat, marți, televiziunii de stat TRT că militarii turci vor răspunde la „cel mai mic foc” pe teritoriul turc din Afrin.
Oficialul a vorbit la câteva ore după publicarea unor rapoarte potrivit cărora militarii turci și grupuri de kurzi de pe teritoriul Siriei au avut un schimb de focuri pe timpul nopții, în zone controlate de Turcia.
Turcia consideră că principala miliție kurdă siriană, care este susținută logistic de Statele Unite, este o prelungire a PKK, rebelii kurzi care luptă pentru independența față de guvernul turc.
Statele Unite consideră kurzii sirieni drept cea mai eficientă forță terestră în lupta cu Statul Islamic din Siria, relatează agenția AP, citată de Russia Today.