În fotografiile postate pe Facebook, apar mai mulţi membri ai familiei lui Vasile Iliuță, care nu fac parte din nicio categorie inclusă în etapa a doua a vaccinării anti-COVID-19, fiind vorba de soția sa și copiii săi, tineri.
„M-am vaccinat anti-Covid împreună cu familia la Centrul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. O decizie responsabilă pentru ca pandemia să intre într-un proces de regres pe care îl doreşte întreaga omenire. #Sănătate, Călăraşi!“, a anunţat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că doar cu două zile înainte de vaccinarea sa, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi şantaj. Iliuţă nu ar fi aprobat plata salariilor pentru 10 angajaţi, deşi aceştia aveau decizii definitive ale instanţei, şi ar fi şantajat un procuror să nu-l trimită în judecată.
„Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Vasile Iliuţă, la data faptelor şi în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi şantaj”, a transmis, miercuri, DNA.
Iliuță este acuzat că în perioada martie – iulie 2019 şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajaţi din cadrul Consiliului judeţean Călăraşi.
„Concret, inculpatul Iliuţă Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaţilor respectivi în condiţiile în care magistraţii Tribunalului Călăraşi au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Judeţean Călăraşi în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcţia publică pe care o deţineau. În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care ştia că sunt falsificate şi în care, cu ştiinţă, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaţilor respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale”, potrivit procurorilor.
Totodtă, aceştia precizează că, La data de 20 decembrie 2019, „inculpatul Iliuţă Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat”, potrivit DNA.
Dosarul pe numele lui Vasile Iliuță a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Vasile Iliuță este în prezent președinte interimar al filialei PSD Călărași, din octombrie 2020. El a fost membru PNL până anul trecut, dar după ce a fost inculpat penal i s-a cerut retragerea, astfel că, ulterior, s-a înscris în PSD și a câștigat un nou mandat la CJ Călărași, la alegerile din 27 septembrie 2020.