Astăzi este o zi foarte importantă pentru Ana Maria Chirilă, judecătoarea implicată într-un scandal de proporții.
Aceasta a depus și o contestație la prelungirea măsurii arestului la domiciliu iar astăzi, practic, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor lua și o decizie în acest sens. Cu alte cuvinte, astăzi vom afla dacă judecătoarea va continua să stea în arest la domiciliu sau dacă va primi o altă măsură.
Stenograme din dosarul judecătoarei drogate de la Suceava. A făcut răni la nas după ce a luat substanțe nediluate
În urmă cu două săptămâni, Ana Maria Chirilă a solicitat mutarea arestului la domiciliul său din Sibiu, acolo unde stă și soțul ei. alături de care vrea să se întoarcă, deși în trecut aceasta a inițiat un proces de divorț.
În data de 29 iulie, instanța din Suceava a respins această solicitare de mutare a locului arestului la domiciliu.
Ana Maria Chirilă se confruntă în prezent cu multiple acuzații grave. Potrivit procurorilor, aceasta folosea, dar și distribuia droguri alături de mebrii mafiei, cărora le furniza informații secrete din dosarele DIICOT.