”Cele două delegaţii din Parlamentul European, a PSD şi PNL, în ultimii ani, au lucrat strâns pe câteva proiecte mari. Este evident că, dacă erau liste separate, scorul adunat era mai mare decât scorul împreună. Numai că era imposibil să nu ne încăierăm, era imposibil pentru că ne batem pe acelaşi electorat, să nu ne încăierăm. Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos? Eu nu pot să fac asta”, a declarat Mihai Tudose, duminică seară, la Prima News.
Mihai Tudose a mai spus ca, fie că unora le place sau nu le place, PSD şi PNL guvernează împreună.
”E clar că ne încăieram, e clar că ajungeam apoi la Bruxelles să negociem împreună ceva, noi uitându-ne aşa, cu poftă la celălalt. Mergem împreună, suntem îmreună, ajungem acolo liniştiţi. Guvernăm împreună, asta e viaţa, ne place sau nu ne place. A fost o necesitate, până la urmă”, a adăugat Tudose.