Tudorel Toader a adăugat că în Codul Penal din România sunt incriminate fapte concrete prin care funcţionarul public abuzează de poziţia pe care o are
Replica lui Tudorel Toader a venit după ce Ambasada Germaniei a anunţat că abuzul în serviciu este reglementat în Germania prin mai multe paragrafe din legi fiscale, din dreptul disciplinar şi din codul penal. CITEȘTE AICI DETALII!
"Abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania !
Calitatea de funcționar public sau european apare însa, ca element de agravare, în cazul mai multor infracțiuni, precum: înșelăciune, frauda în domeniul subvențiilor, abuz de încredere, fals intelectual, falsificarea înregistrărilor tehnice, falsificarea de date cu forță probantă, constrângere, vătămarea corporală în exercitarea unei funcții publice, obținerea de declarații prin forță, urmărirea penală a persoanei nevinovate, punerea în executare a unei sancțiuni împotriva unei persoane nevinovate, abuzul de încredere în afacerile externe, încălcarea secretului oficial, încălcarea secretului fiscal, determinarea subordonaților la săvârșirea unei fapte penale, abuzul sexual săvârșit prin abuz de funcție etc.
Și în Codul penal din România sunt incriminate fapte concrete prin care funcționarul public abuzează de poziția pe care o are, precum: cercetarea abuzivă, purtarea abuzivă, falsul intelectual etc", a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Citește și: Se cere DEMISIA lui Tudorel Toader!
.