Mai exact, Florentin-Mircea Braniște, la data faptei director al Administrației Domeniului Public Pitești, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, iar Tudor Pendiuc, la data faptei primar al municipiului Pitești, de săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu.
Procurorii anticorupție au arătat în rechizitoriul întocmit că, în luna septembrie 2014, Florentin-Mircea Braniște, în calitate de director al Administrației Domeniului Public Pitești, la instigarea primarului Tudor Pendiuc, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești.
Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința unei persoane cu funcție de conducere în cadrul primăriei Pitești.
În această cauză, Administrația Domeniului Public Pitești s-a constituit persoană vătămată și parte civilă cu suma de 27.747 lei, sumă ce a fost achitată integral de Florentin-Mircea Braniște.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.
Totodată, procurorii amintesc că Tudor Pendiuc a mai fost trimis în judecată, la data de 20 de martie 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.