Cu cât poţi să îndoi mai mult degetul mare pe spate, cu atât eşti mai altruistă şi generoasă. Un deget care nu poate fi îndoit mai jos de nivelul palmei trădează o fire conservatoare, ce îşi cheltuie banii cu moderaţie şi precauţie.
În plus, degetul mare, numit şi degetul lui Venus, este alcătuit din trei părţi, fiecare parte din cele trei fiind asociată cu anumite aspecte: 1 – cu vitalitatea şi forţă, 2- cu raţiunea, 3- cu afecţiunea. Când primele două părţi sunt aproape egale ca mărime şi lungime, iată un indiciu al unei personalităţi echilibrate şi sigură pe ea.
Dacă prima parte este mai lungă decât a două, acesta poate fi considerat un indiciu al unei mari energii, consumată însă uneori fără nicio logică. Dacă a două parte este mai lungă decât prima – înseamnă că raţiunea primează asupra voinţei. Dacă cea de a treia parte a degetului mare este cu mult mai dezvoltată celorlalte două părţi, atunci înseamnă că latura erotică este extrem de bine dezvoltată, uneori desemnând chiar excese şi anomalii comportamentale sexuale, scrie garbo.ro.