Mama Cristinei ajunge marți în țară, din Germania.
Cristina Țopescu a s-a stins din viață la finalul anului trecut! Ea a fost găsită fără suflare în casă, însă, duminică, 12 ianuarie, după ce o vecină a anunțat că nu o mai văzuse de anul trecut. Regretata prezentatoare avea doar 59 de ani.
Cristina Țopescu a murit în somn, fiind găsită în pat, în pijama, fără a prezenta urme de violență pe corp. Ea era deja moartă de câteva zile în momentul în care a fost descoperită de autorități.
Cristina Țopescu a fost o jurnalistă și prezentatoare TV din România. Ea s-a născut în 4 iulie 1960, la Oradea, fiind fiica cunoscutului comentator sportiv Cristian Țopescu. A absolvit Facultatea de Limbi Străine din București, secția engleză-italiană. În anul 1989 a încercat să fugă în Germania, la mama ei, însă a fost prinsă și a făcut închisoare, fiind atunci considerată ”trădătoare de țară”. De-a lungul carierei sale a realizat emisiuni pentru copii și a colaborat cu posturile Prima TV și Antena 3.
În anul 2013 s-a înscris în PSD, în perioada în care la conducerea partidului se afla Victor Ponta. Spunea atunci că nu mai vrea să stea ”pe margine”.