„Această imagine a lui Donald Trump este genul de prostii pe care le postezi atunci când îndemni la un măcel", a denunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al campaniei lui Joe Biden, evocând declaraţii recente ale fostului preşedinte republican. „Trump incită cu regularitate la violenţă politică şi a venit timpul ca oamenii să-l ia în serios", subliniază el.
Primul mandat al lui Donald Trump s-a încheiat cu o luare cu asalt a Capitoliului de către sute de susţinători ai lui Donalt Trump, aminteşte el. Fostul preşedinte a publicat vineri pe reţeaua sa de socializare Truth Social un video în care apar două maşini în mers, împodobite cu teaguri şi autocolante în semn de susţinere a lui Donald Trump.
Pe oblonul unuia dintre vehicule, o camionetă, apare o imagine cu un Joe Biden legat la mâini şi la picioare. Donald Trump, cunoscut prin limbajul său voit provocator, şi-a multiplicat în ultimele luni declaraţiile intempestive şi invectivele. El a declarat că economia americană va fi „un măcel" dacă nu va fi reales, i-a acuzat pe migranţi de „otrăvirea sângelui" Americii sau a promis „să-i eradicheze pe comunişti, marxişti, fascişti şi pe golanii de stânga radicală", pe care i-a catalogat „paraziţi".
Imagine if Joe Biden tweeted out a video of someone driving down the road with an image of Trump tied up in the back of a pickup truck. You already saw how MAGA reacted to Kathy Griffin, who I agree was wrong in what she did.
— Brian Krassenstein (@krassenstein) March 30, 2024
Can we all agree that a Presidential candidate… pic.twitter.com/7xe9ANtGPI