Domald Trump a semnat contracte de circa 110 miliarde dolari cu Arabia Saudită pentru vânzarea de arme și echipamente militare, în prima zi a vizitei la Riyadh, transmite CNN.
Oficialitățile saudite au anunțat, totodată, încheierea unor afaceri de 55 miliarde dolari cu companiile americane.
Regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz, l-a decorat la Riad pe președintele Stateleor Unite Donald Trump pentru eforturile de a consolida relațiile bilaterale și de a răspândi pacea și stabilitatea în întreaga lume, potrivit unui anunț făcut de curtea regală saudită, citat de DPA și Reuters.
Donald Trump a primit Medalia de aur Regele Abdulaziz "în semn de apreciere a legăturilor istorice strânse între Arabia Saudită şi Statele Unite ale Americii", a precizat sursa citată.
Regele Salman bin Abdulaziz a declarat sâmbătă că vizita preşedintelui american Donald Trumpul în Arabia Saudită va întări cooperarea între cele două ţări şi va contribui la consolidarea securităţii globale.
"Domnule preşedinte, vizita dumneavoastră va întări cooperarea noastră strategică şi va contribui la securitatea şi stabilitatea globală", a declarat regele Salman într-un mesaj postat în limbile arabă şi engleză pe contul său oficial de Twitter, arată Agerpres.
Washingtonul și Riadul au semnat acorduri de peste 380 de miliarde de dolari
Statele Unite și Arabia Saudită au semnat sâmbătă acorduri în valoare de peste 380 de miliarde de dolari, în prima zi a vizitei președintelui Donald Trump la Riad, a anunțat ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, citat de AFP.
"Cele două țări au semnat o serie de acorduri (...). Valoarea investițiilor depășește 380 de miliarde de dolari", a declarat Adel al-Jubeir în cursul unei conferințe de presă, organizată în comun cu omologul său american, Rex Tillerson.
Agenția oficială saudită SPA a informat că este vorba despre 34 de acorduri în diverse domenii, ca apărarea, petrolul și transportul aerian, însă fără să precizeze valoarea lor totală.
Mai devreme în cursul zilei, un responsabil de la Casa Albă s-a referit la contracte de vânzare de armament către Arabia Saudită în valoare de 110 miliarde de dolari.
-------------------------
Potrivit Riadului, aliat major al Washingtonului în regiune, vizita va include încheierea unor acorduri politice şi comerciale şi va impulsiona lupta comună împotriva militanţilor islamişti, arată Agerpres.
Trump se va întâlni, în cursul după-amiezii, cu conducătorii regatului saudit, inclusiv cu regele Salman. Duminica, el va rosti un discurs despre ”speranțele” sale pentru o ”viziune pașnică” a islamului. La eveniment vor participa aproximativ 50 de lideri ai lumii arabo-musulamne.
După vizita în Arabia Saudită, Trump va pleca în Israel, Vatican, Belgia și în Italia (Sicilia) - la reuniunea G7.