Tribunalul a admis o contestație a procurorilor și a desființat o decizie a Judecătoriei Sectorului 4, instanță care a dispus pe 22 decembrie înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Anastasescu.
Alin Anastasescu este singurul acționar al clubului Colectiv care se mai află în arest preventiv, ceilalți doi — Paul Gancea și Costin Mincu — fiind eliberați pe 21 decembrie și plasați în arest la domiciliu.
Cei trei sunt cercetați penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv.
Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
În cadrul anchetei, procurorii au pus sechestru pe averea celor trei patroni și a fost începută urmărirea penală față de SC Club Colectiv SRL, firma care administra clubul, și Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă cu victime multiple.