Ministerul Sănătății informa luni, 31 octombrie, printr-un comunicat, că “Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației SANITAS că protestul organizat nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea confluctului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative”.
Guvernul, prin Ministerul Sănătății, anunța că se va adresa instanței de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei.
“Guvernul înțelege importanța și urgența revendicărilor SANITAS și rămâne deschis dialogului constructiv pentru a găsi soluții responsabile și sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate. Ca și până acum, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice își manifestă disponibilitatea la dialog cu toți partenerii sociali”, se arată în comunicatul remis.
Federaţia Sanitas a declanșat, luni, 31 octombrie, greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând că nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată. Președintele federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat, luni, la finalul negocierilor de la Ministerul Sănătății, că greva continuă și că sindicalistii nu au primit "nimic cert și palpabil".
Marți, Federația Sanitas anunța că suspendă protestul din spitale, în urma promisiunilor ca majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare. Sindicaliștii au amenințat că dacă promisiunile nu vor fi respectate, greva va fi reluată.
Tot marți, deputații din Comisiile de buget și de muncă au amendat Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, în sensul creșterii salariilor din sănătate, învățământ și alte categorii.