Cele 3.000 de vehicule diesel din flota noastră vor fi transferate gradual spre utilizarea de combustibili alternativi, începând din acest an, a declarat, duminică, directorul general de la Deutsche Bahn, Richard Lutz.
Pe lângă trecerea la energie electrică verde în proporţie de 100%, eliminarea treptată a motorinei până în 2020 este unul dintre punctele principale ale planului nostru ecologic, a adăugat Lutz.
Deutsche Bahn intenţionează să se bazeze pe biocombustibili, printre altele, care sunt produşi din resturi şi deşeuri, astfel încât producţia de biocombustibili să nu concureze cu producţia de alimente.
Cu privire la noile sale vehicule, Deutsche Bahn a precizat că, în viitor, va cumpăra doar locomotive care funcţionează cu hidrogen sau pe baterie.
DB Cargo, subsidiara de transport de marfă a Deutsche Bahn, a anunţat, la rândul său, obiective similare la mijlocul lunii ianuarie, inclusiv utilizarea aşa-numitelor locomotive dual-power, care pot face trecerea de la un motor electric la unul convenţional pe motorină şi în acest mod pot fi utilizate atât pe liniile electrificate, cât şi pe liniile secundare.
Anterior, Deutsche Bahn şi-a anunţat intenţia de a investi 13,6 miliarde de euro în infrastructura feroviară din Germania în acest an. Operatorul feroviar german vrea să modernizeze 1.800 de kilometri de cale ferată, 2.000 de macazuri, 140 de poduri şi 800 de staţii.
În România operează DB Cargo Romania, membră a grupului Deutsche Bahn AG, lider de piaţă în domeniul transportului feroviar.
Prezentă pe piaţa locală din anul 2000, DB Cargo Romania este alcătuită, în prezent, din peste 700 de angajaţi care asigură, prin cele 60 de locomotive şi peste 3.000 de vagoane dispuse pe întreaga reţea feroviară din ţară, transporturi naţionale şi internaţionale.