Viteza cu care circulă trenurile CFR Călători a scăzut cu încă cinci kilometri pe oră în prima jumătate a acestui an. În medie, garniturile merg cu 45 de kilometri pe oră, cam ca în perioada interbelică. Este trista statistică recunoscută și de oficialii CFR într-un răspuns pentru Realitatea TV.
Lucrările la infrastructură și defecțiunile tot mai dese sunt două cauze pentru lipsa punctualității mersului trenurilor.
În prima jumătate a acestui an, garniturile CFR au acumulat 900.000 de minute de întârziere, adică 625 de zile.
În ciuda întârzierilor uriașe, doar 10 călători au fost despăgubiți în ultimele șase luni.
Cea mai mare compensație acordată a fost de 410 lei, pe o rută internațională, iar cea mai mică de 22 de lei.
În trafic intern, în situații de întârziere, pasagerilor cu bilete la trenurile afectate şi care nu mai efectuează călătoria li se poate restitui la cerere contravaloarea bileltelor.
Pasagerii de pe rute internaționale care au întârzieri pot beneficia de compensații de 50% din prețul călătoriei, însă doar dacă întârzierea depășește 120 de minute.
Anul trecut, trenurile CFR au totalizat peste 4 milioane de minute de întârziere, adică peste 7 ani și jumătate.
În Japonia, de exemplu, o companie feroviară și-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din stație mai devreme cu 20 de secunde decât era programat.
PRINCIPALELE CAUZE ALE ÎNTÂRZIERILOR TRENURILOR
-cazuri de forţă majoră: calamităţi naturale, furturi de echipamente de siguranţa circulaţiei, loviri de persoane, vehicule sau animale;
-lucrări la infrastructura feroviară;
-restricţii şi limitări de viteză impuse pe reţeaua de cale ferată
-defectări ale materialului rulant;
-sosiri cu întârzieri ale trenurilor internaţionale la frontieră
CĂLĂTORII CFR CU BANII LUAȚI
-doar 10 compensații acordate în perioada 1 ianuarie- 30 iuniue 2018
-cea mai mare compensație: 410 lei (ruta Brașov-Viena)
-ce mai mică compensație: 22 lei (ruta București Nord-Brașov)