Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat, vineri, că o echipă de muncitori care desfăşura lucrări pe un şantier la un pod rutier dezafectat, din zona Trei Poduri din apropierea municipiului Alba Iulia, a descoperit, joi, două proiectile de calibrul 76 de milimetri şi a anunţat ISU, scrie Mediafax.
Marescu a spus că acolo s-a deplasat o echipă de pirotehnişti care a descoperit, în cursul zilei de joi, alte 11 proiectile asemănătoare celor descoperite iniţial de muncitori, despre care se presupune că provin din cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit sursei citate, specialiştii pirotehnişti fac, vineri, alte verificări în zonă pentru a vedea dacă există şi alte proiectile sau resturi de muniţie.
"Pe timpul nopţii, zona asanată de muniţie neexplodată a fost păzită de un echipaj de jandarmi. Echipa pirotehnică continuă şi astăzi (vineri - n.r.) activităţile de verificare a zonei pentru asanarea completă a terenului. Muniţia descoperită a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat al inspectoratului, în vederea distrugerii ulterioare", a afirmat Marescu.