În trei zile de concurs, românul Tiberiu Uşeriu a alergat 334 de km din cei 566 ai ultramaratonului şi are mai mult de patru ore avans faţă de Vlad Tănase şi Andrei Roşu.
În competiţie s-au înscris 12 concurenţi, însă, până acum, doi au abandonat maratonul din cauza condiţiilor extrem de grele. Concurenţii înfruntă minus 47 de grade Celsius, ninsori dese şi un vânt puternic care suflă cu peste 80 km/h.
Concursul se va termina după 150 de ore de la start. În nouă ani de la prima ediţie a ultramaratonului arctic, doar 19 persoane au reuşit să termine cursa.