„În contextul protestelor masive din Noua Caledonie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în teritoriul francez de peste mări. Reprezentanţii Consulatului General al României la Paris, din a căror circumscripţie consulară face parte Noua Caledonie, au preluat gestionarea situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu cei trei cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară, conform competenţelor. De asemenea, oficiul consular cooperează cu partenerii internaţionali pentru coordonare şi acordarea de sprijin cetăţenilor români, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe plan local”, a transmis, vineri seară, Ministerul de Externe.
MAE precizează că oficiul consular a solicitat şi sprijinul autorităţilor franceze competente, respectiv Ministerul Afacerilor Externe - Celula de Criză şi Ministerul de Interne şi pentru Teritoriile de peste Mări, acesta din urmă având în coordonare şi administrare teritoriile de peste mări. De asemenea, Birourile Ataşatului de Afaceri Interne şi al Ataşatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Paris sprijină demersurile consulare.
MAE a emis o atenţionare de călătorie în contextul decretării, de către preşedintele Republicii Franceze, a stării de urgenţă în teritoriul francez de peste mări, pentru a face faţă încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în prezent în acest spaţiu.
MAE menţionează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +33680713729.
Miercuri, Guvernul francez a instaurat starea de urgenţă în Noua Caledonie.