Comunicatul Jandarmeriei
Marţi 23 februarie a.c., în jurul orei 18.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti s-a sesizat despre faptul că în zona Gării de Sud, mai mulţi tineri au sustras geanta casieriţei de la toaleta publică din zonă.
Jandarmii au procedat la interceptarea celor trei minori, iar din verificările efectuate a reieşit faptul cu aceştia au profitat de neatenţia femeii, sustrăgându-i acesteia geanta personală în care se afla suma de 1200 lei, bani provenţi din salariu si încasările din ziua respectivă (foto).
Bunurile au fost înapoiate, iar celor în cauză le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile infracţiunii de ,,Furt calificat”.
Dosarul cu actele de constatare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.