Potrivit Mirelei Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu, este vorba despre cereri ale Greenpeace România, Platformei Unioniste Acţiunea 2012 şi Asociaţiei “Evoluţie în instituţie”.
Astfel, Greenpeace România va manifesta în data de 9 mai, între orele 10-15, în Piața Unirii (pe platoul asfaltat din fața magazinului Dumbrava) pe tema „situația mediului din România și Europa” și schimbările climatice, iar Platforma Unionistă Acțiunea 2012 va manifesta pentru „promovarea dezideratului de reunificare a Republicii Moldova cu România”, între orele 11-15, pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 (pe platoul asfaltat din fața Primăriei Municipiului Sibiu).
De asemenea, tot pe 9 mai, Asociația „Evoluție în instituție” va manifesta între orele 11-20 în Piața Unirii (pe platoul asfaltat din fața Centrului Cultural Ion Besoiu) pentru „atragerea atenției Șefilor de State și Guverne din Uniunea Europeană asupra încălcărilor frecvente asupra dreptului la întrunire pașnică și liberă exprimare, drepturi încălcate în mod frecvent de către reprezentanții UAT-urilor din România și de către instituțiile de forță (Jandarmeria și Poliția Română) subordonate politic”.