La data de 16 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 3 percheziţii domicilare, dintre care două pe raza municipiului Constanţa şi una pe raza oraşului Cernavodă, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.
În fapt, din cercetări a reieşit că cei trei ar fi determinat zece tinere să practice prostituţia, în Italia, Spania, Elveţia, Grecia şi Turcia, în folosul lor.
Aceştia ar fi obţinut astfel aproximativ 300.000 de euro, bani pe care i-ar fi investit ulterior în autoturisme de lux şi imobile.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate fotografii şi înscrisuri cu valoare probatorie, 38.000 de euro şi 4.000 de lei.
Ieri, toţi trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă